3 spre 4, 2 spre 3

Da, mă tem că-i un text despre schimbarea de an. După ce nu mai scrii câteva luni pe blog și găsești timp și chef pentru asta la începutul lui ianuarie, e oarecum inevitabil.

Trecerea dinspre 2013, spre 2014 a fost pentru mine ca și inexistentă. Oarecum forțată. Puțin nuanțată de un vin rose foarte tare băut cu un minut mai devreme, pentru că „e 23:59, hai că merge”.

Nu am avut și nu am sentimentul vreunei tranziții spre altceva. Poate după mult timp, am uitat sau am ignorat să mă gândesc e 31  la ce aștept eu de la anul care vine.

Am făcut exercițiul ăsta abia azi.

Nu aștept nimic de la nimeni – asta-i sigur. De la mine însă, am așteptări, ca de obicei, foarte mari, fapt care mă face să fiu ceea ce sunt: o bombă de culoare și veselie când sunt ok eu cu mine și cu acțiunile mele, o ceață densă și apăsătoare când nu-mi convine nimic și acid sulfuric când îmi bat capul prea tare și mă frustrez din fiecare nimic.

Anul trecut a fost un an în care s-au întâmplat multe:

  • am parcurs toate stările unui student în ulimul an (de la „ah, termin nenorocita asta de școală”, „sunt bătrââână, ia uite-i pe puișorii de liceu”, la „aș hârâi încă 1349 de pachete la 7 dimineața numai să fiu încă 3 ani la facultate”.
  • m-am stresat inutil cu licența. Evident că am amânat-o până în luna mai, a fost subiect tabu tot anul, m-am agitat și panicat mai ales când nu mișcam un deget în sensul realizării ei, m-am subestimat groaznic și mi se părea că tot ce scriu e prost, am terminat-o cu două zile înainte de susținere, e ieșit bine, am susținut-o fără emoții, am luat-o cu 10 și în special, cu un feed-back dn partea profesorului care a făcut mai mult decât nota în sine.
  • am reușit să mă apropii mai mult de colegii de facultate. update: ca acum, la jumate de an de absolvire, să pot remarca amar că după ce termini școala, se pierd multe conexiuni faine în ceață. Fără motiv. Doar pentru că.
  • am simțit că-mi fug prin fața ochilor prea repede licența, banchetul, cursul festiv… mutatul de la cămin, maturizarea (mă rog). Cel mai intens cocktail de emoții în cel mai scurt timp.
  • m-am mutat pentru prima oară de acasă undeva unde nu-i cămin. Adică în chirie. Cu prietenul. Am început să văd și eu cum e să vină facturile, cum e să se termine banii, cum e să împarți tu banii, cum e să fii responsabil în totalitate de ce mănânci, îmbraci, cheltui, câștigi. Cu foarte bune și uneori cu grele.
  • Și am aflat cum e să ți se pare momente în sine în viața ta de adult chestii mărunte, inutile, dar amuzante și semnificative în universul tău.
  • m-am angajat la mai puțin de o lună de absolvire. Full time și cu carte de munca. Și ca să răspund unor întrebări care încă apar… da, chiar dacă lucrez în online, asta nu înseamnă că nu mă duc la muncă, ca restul oamenilor. Și nici că muncesc mai puțin decât alții care fac chestii mai concrete pentru omenire decât scrisul.
  • am început primele colaborări profesionale, independente de serviciul 8h/zi, 5 zile din 7.
  • m-am înscris la master și am aflat cu mai puțin de două săptămâni  înainte să încep că nu se mai ține. Citiți aici povestea.
  • am împlinit 4 ani de relație cu cel mai bun prieten al meu (va trebui să trăiți cu un clișeu. unu mic)
  • am mai pierdut câțiva oameni  și am câștigat mult mai greu jumătate din numărul lor, din alte contexte.
  • am vazut mai multe filme decât în oricare alt an. Am citit mult mai mult decât în anii precedenți.
  • am devenit și mai exigentă cu mine. Dar și cu ceilalți. Lucruri care poate nu mă fac mereu comodă.

Și mai sunt, evident de zis, dar sunt încâlcite și mai ales, poate prea fragile să fie spuse, ori poate prea inutile cititorului nevinovat.

2014 e pentru mine nu atât despre 3-ul transformat în 4, ci mai mult despre 2-ul prefăcut în 3. E anul în care împlinesc 23 de ani. O vârstă pe care o aștept de mult. De care mă și tem.
E totodată ireal că am crescut atât. E mult, e deopotrivă și foarte puțin pentru câte vor mai veni (dacă nu mi se stinge lumina abuziv).

E o obsesie veche cu 23. Ideea e că mă tem și mă bucur de anul care va veni.

Sper să fie despre nesimțire necesară, descoperiri utile, oameni-punct (nu „oameni frumoși” – jur că-mi vine să-mi pensez creierul de fiecare dată când aud sintagma asta scofâlcită și plată), dorință de foarte mult, răspunsuri, plăceri frivole, locuri noi, începuturi noi și, pentru că-mi amintesc că-i atât de greu de obținut, sănătate.

Sper să găsim cu toții ce (credem) că vrem și de nu se va întâmpla, să nu ne oprim din căutat. Succes!

Reclame

Dă-ți cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s