Remember 1: În garsoniera ta/ e ca-n Siberiaaaa

Primul post de amintire de pe fostul blog pe care îl republic e despre frig. Că tot suntem acum sub asediul unei ierni dubioase, reloaded.

26 ianuarie 2010

Povestea asta cu gerul începe să mă amuze, paradoxal. Râd ca vițica la poarta noua, sau așa ceva. Începe să-mi placă toata văitarea noastră în fața frigului, cum ne dăm de ceasul morții că vai, iarna grea dădu peste noi. Așa e, dădu, însa e doar o chestiune de obișnuire/dezobișnuire. Când eram mică îmi amintesc că era o chestie normală sa îți înghețe toate cele. Iarna însemna frig greu și nimeni nu se plângea prea mult, fiecare știa ce are de făcut.
Acum, după atâția ani de huzureală termică în majoritatea regiunilor țării, ne-am șocat nițel.
Eu urăsc frigul. Bine, e ușor stupid ce zic. Cine îl adoră? Vreau să zic că nu îmi place iarna decât sub aspectul luminilor de Crăciun, al ninsorilor pufoase cu vreme căldută și cam atât. Când în poveste intervin elemente precum viscol, ger, gheață, polei, mocirlă, topire, chestii, strâmb din nas.

De la începutul pana la sfârțitul iernii visez la primavară. Nu cred că dezvolt vreo dragoste reală pentru iarnă, indiferent de împrejurare. Poate doar vreo aventură pasională de cateva zile. Văzut, plăcut… și abandonat.
Desigur ca m-am îngrozit cand am auzit saptamana trecută că vor fi temperaturi de -25 de grade în regiunea în care locuiesc (adică Moldovaaaa, estul extrem). Ma gândeam cu groază la diminețile și așa urâte, pline de somn și întuneric, care îmi vor fi coșmaruri, așa asortate cu ger.

Adevărul este că m-am obișnuit. Ba am început, contra firii georgiene, să mă înfofolesc bine, ajungând astăzi la o reală performanță, adică ciorapi pe sub pantaloni, două perechi de șosete, maiou pe sub pulover (n-am mai purtat așa ceva de mai bine de 10 ani probabil!), eșarfă, fular, caciuliță (mă rog, sună mai bine așa diminutivat, decât mai realistul caciuloaie, dacă mă gândesc la bostanul meu), gluga pe cap, mănuși. Și desigur, omniprezentul meu breton, care joacă și el un rol principal.
Așa blindată, doar cu ochii la vedere, fără ochelari (căci se aburesc al naibii), cu fularul peste nas, sunt pregătită să ajung în Siberia. Ba descopăr că mă amuz tâmp cand îmi găsesc răsuflarea înghețată când ajung la școala.

Ce-i mai putin cul în toată afacerea asta e faza că țeava de apă de la bucatarie a înghețat în tot blocul, deci nema . Dar cum mă uit la știri, văd că se poate și mai rău: unii n-au caldură, alții n-au apă caldă, alții n-au energie electricp. Incep să prețuiesc si mai mult centrala de apartament și soba și fâlfâiala față de regia de termoficare. Mie apă rece să îmi dați, că de restu’ mă ocup.

Și uite așa, recitind și reanalizând, constat că m-am încărcat cu un optimism și cu o atitudine față de gerul acesta generalizat suspecte, aproape nefirești. Bine, ce poți face altceva? Să-i faci cadou Împărației Cerurilor o aerotermă, pe persoană fizică? Nu. Deci să respirăm cu toții în fulare!
Am zis.

sursa foto: pinterest.com