Poziția Copilului m-a cucerit

Pozitia-copilulu-Childs-Posei-2013 Când toate televiziunile vuiau cu elogiile la adresa filmului care a înșfăcat Ursul de Aur, am fost relativ pasivă. M-am bucurat, firește, de dragul unei reușite românești, dar am privit cu detașare entuziasmul jurnaliștilor care se murdăreau deja la gură de epitete, fără să fi văzut filmul. Mai ales că nici nu sunt o împătimită a cinematografiei românești.
Mi-am promis mie că mai întâi o să merg, frumușel, la cinema să văd pelicula și abia apoi o să bat din palme și o să mă apuc să dau share-uri pe Facebook. Ceea ce am și făcut.
Am văzut aseară Poziția Copilului. Înainte de film, am fost foarte bucuroasă că sala-i plină și că lumea vine să vadă film românesc. După film, am fost extaziată.

E un film bun, bun, bun de tot! Poate știți, măcar în mare (dintre cei care nu ați apucat încă să îl vedeți), ideea scenariului. Nu o să o reiau. Pot spune însă că scenariul este extraordinar, e rupt din viață, e curățat de înflorituri și de drame artificiale. Regia e extraordinară; toată atmosfera filmului e de un realism izbitor care nu reușește să te irite nici măcar o secundă.

Și la realism aș vrea să rămân puțin. Marea mea problemă cu filmele românești e artificialul ăla care vine, săracul, taman din dorința regizorului de a imagina o intrigă realistă. De obicei, rețeta presupune ceva subiect sensibil din societatea românească, presărat din abundență cu înjurături care n-au nimic în comun cu firescul, niște mișcări de cameră șui, cadre lungi și chinuitoare. Unul din marele merite al filmului Poziția Copilului e că totul e al naibii de real, simți realitățile alea, simți că stai alături de personaje în mașină, în bucătărie, că parcă urmează să te întrebe și pe tine ceva curând.
Și da, se vorbește vulgar, se înjură. Destul de mult și destul de dureros. Dar totul e veridic și necesar.

Cât despre actori, chapeau, chapeau! O să mă iertați dacă-s prea generoasă cu laudele, dar eu am ieșit din sală cu senzația că absolut toți actorii și-au interpretat minunat rolul. Nu am avut, repet, nicio secundă senzația că ceva e tras de păr.
Personajul Corneliei, mama care e gata să facă orice pentru a-și ocroti fiul, e fabulos. În doar două ore, reușește să te facă să o urăști, să o disprețuiești și să-ți stârnească compasiunea și admirația. Am fost aproape de a izbucni în plâns la scena dialogului dintre ea și tatăl copilului mort.

N-am să vă spun că sunt mândră de ce a realizat echipa lui Netzer, pentru că n-am niciun merit și cartea asta cu mândria nu-și are sensul. Dar am să spun, în schimb, că-s tare bucuroasă că se poate, se pot face filme românești bune, care să umple săli, care să rupă vânzările, care să impresioneze lumea, care să-și merite pe deplin laudele și, mai ales, premiile.

Poziția Copilului e un film care te face conștient de profunzimea metehnelor românești (șpaga, corupția, intervențiile, puterea banului care rezolva orice), de cum pot aluneca spre patologic grija și protecția părintească și mai ales de faptul că banii pot cumpăra aur, averi și case dichisite, dar nu pot cumpăra liniștea, dragostea, respectul parintesc și nici viața.

De nu l-ați văzut încă, mergeți la cinema. O să fie 15 lei foarte bine cheltuiți.

sursa foto: telecine.ro

Reclame

Dă-ți cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s