O lume de hârtie

babble.com

babble.com

O lume de hârtie ar fi frumoasă. Măcar o lume mică, cât o garsonieră colorată. O garsonieră cu podele din hârtie creponată, să te legeni păşind. Cu tavan lucios, din ziare vechi, de unde coboară-n loc de becuri, nori pufoşi din carton, cu câte-un soare propriu, din sclipici. În toată bucătăria să nu fie decât perforatoare cu model, cu care să înmulţeşti floricele cu cinci petale, stele, fulgi, fluturi şi alte ghiduşii. Şi câteva foarfece cu mânere de ebonită dungată. În dulapuri să fie puse în ordine suluri cu hârtie minunată, cartoane cu tot felul de deprinderi ciudate şi panglici strecurate pe-ascuns.
Ca animal de companie mi-aş lua un top de hârtie fin şi tăcut, pe care să-l mângâi cu vârful degetelor, să ştiu că e acolo.

Îmi place mult de tot hârtia. E frumoasă şi naturală, cu faţa ei nescrisă şi nepictată, dar şi când se ferchezuieşte-n litere mari şi litere mici, în poze şi alte straie felurite. O ador când are marginile perfecte, ca şi cum vrea să-nchidă-n ea câte un univers. O simpatizez când se joacă de-a harta şi mă duce prin locuri prin care n-am fost şi poate nici nu am să ajung. E o tipă faină.

O iubesc pentru că se lasă luată la dans, împăturită, răstignită pe pereţi, îmbibată de cafea sub ceşti, la câte o întâlnire. Rabdă caligrafii urâte şi nu face tam-tam când câte un scris frumos primeşte lauri. Ţine minte o grămadă de nimicuri şi de secrete de stat, fără a fi părtinitoare.

Hârtia e chic şi deşteaptă. Ştie artă, ceva modă, puţin design interior. A gustat din toate. E fată deschisă.

Şi ca să vedeţi cum ştie ea să se reinventeze, v-arăt nişte combinaţii minunate-n care a prins rolul principal.

Plicuri din foi de revistă – tutorial aici

ohsoprettythediaries.com

ohsoprettythediaries.com

Flori din hârtie

paper flowers

Cam ce se poate face din hârţi

boredandcrafty.com

boredandcrafty.com

Geantă-plic din reviste

pinterest.com

pinterest.com

Brad de crăciun

hesimplylivingblog.blogspot.com

hesimplylivingblog.blogspot.com

Nori pufoşi

pinterest.com

pinterest.com

Gift wrap

pinterest.com

pinterest.com

Reclame

Dă-ți cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s