Când mi-am luat eu permisul…

Eu gust glumele care au ca temă „femeia la volan”.  E drept, am mers în mașină și cu femei care conduc brici, am mers și cu bărbați care conduc de parcă ar suferi de ADHD, deci nu e o regulă. Cred că bărbații sunt, de regulă, șoferi mai buni pentru că sunt mai tehnici, se orientează mai ușor, apreciază distanțele mai bine, simt mașina altfel, habar n-am…

Eu fac parte din categoria femeilor care nu-s facute pentru șofat. Cred că dacă cei de la trafictube.ro ar face un contract cu mine, ar avea mult material de pus pe site. N-am condus de doi ani și jumătate. Și am permis de aproape trei. Când am împlinit eu optsprezece ani, era mare modă să-ți iei permisul. Evident că nu am putut rezista tentației și mi-am bătut părinții la cap să-mi finanțeze școala de șoferi. Bun. Georgiana din poveste nu a avut nicio problemă cu legislația. Chiar și capitolul de mecanică mi s-a părut digerabil și logic, căci ai mei părinți au lucrat o perioadă în domeniul pieselor auto și inevitabil, am prins noțuni de bază. De bază, să ne înțelegem. Nu știu nici acum care e diferența dintre bucșă și bujie, adică.

La orele de condus evoluam binișor spre foarte bine, conform instructorului. În primele ore am trecut, în ordinea asta: plâns, condus pe contrasens, condus-aproape-pe-trotuar, cine-naiba-a-inventat-intersecțiile. După vreo săptămână a început să meargă treaba mai bine. Conduceam frumușel, atent, făceam bine parcările. Ce-i drept, nu prea ratam gropile, la STOP ma mulțumeam doar să mă asigur și blestemam și eu, ca tot omul, pornirile din pantă. Eram un elev mediocru spre bunicel.

Examenul teoretic l-am luat fără probleme. Când a venit ziua examenului practic, a venit însă și buba. Eram foarte panicată și cu pulsul razna. Am picat pe bună dreptate, pentru că am făcut niște greșeli fatale.

De aici a urmat descurajarea totală și sentimentul că nu o să iau niciodată traseul. Au urmat luni de amânări, bani aruncați pe ore suplimentare, pe taxele pentru a putea da examenul teoretic din nou, pe alte taxe…

Am mai picat apoi traseul încă o dată și încă o dată și am izbutit să îl iau într-o frumoasă zi de mai, a PATRA oară, cu un polițist care mă picase de două ori consecutiv și cu mine plină de lehamite. Am condus fără greșeală și fără să primesc nicio observație. Bucuria cea mai mare e ca să terminase circul, eram absolut sătulă să încerc și să eșuez, încât nici nu-mi mai doream nenorocitul de permis.

În ziua în care mi-a venit permisul prin poștă, taică-miu a avut un soi ciudat de încredere în mine (pentru un om care picase de trei ori examenul) și mi-a dat mașina să o iau pe mama de la muncă. Pentru că m-am pornit prea devreme, am mai dat câteva ture prin oraș. Nu a fost chiar atât de mișto cum credeam eu. Senzația că eram singură în mașină era cam dubioasă, eram să intru într-un tir de atâta bucurie și am prins și un echipaj de poliție. Cul, da.

Câteva alte episoade memorabile cu mine la volan:

– din prea multă politețe, m-am oprit brusc (!) înainte de un pod, ca să dau prioritate celui din sens opus (deși încăpeam lejer amandoi, dar deh, instinctul meu de șofer…) și un 4×4 care se afla în spatele meu a frânat milimetric de o tamponare. Desigur, ce puteam să fac decât să mă panichez și să bag într-a treia și să gonesc vreo două străzi, cu ăla după mine?

– am prins barieră la calea ferată. Eu fiind în prima mașină de la trecere. În spatele meu s-a format rapid o coloană de vreo, hmm, să zic șase-șapte mașini. Am încercat să trag frâna de mână, dar n-am reușit. Se înțepenise sau mă rog, eram eu tută. Așa că ce-am făcut. Am stat vreo cinci minute, sau câte or fi fost, cu piciorul apăsat până la fund pe pedala de frână. Ca într-un film cu proști. Ar trebui să vă imaginați cam ce față aveam eu rugându-mă, în gând, să nu scap mașina :)).

Nu știu dacă am să conduc vreodată bine. Sunt crispată, îmi pierd repede răbdarea, nu cred că aș putea vreodată să fac din condus a doua mea natură. Păcat de banii irosiți pe școala de șoferi și pe examene, cu care aș fi putut lejer să-mi permit o călătorie frumoasă.

Mie îmi place în dreapta. Dau indicații ca nimeni alta și înjur cu măiestrie, când e cazul. Un copilot perfect, ce să mai.

Mai conduce careva așa frumos ca mine?